I.S.S. (2024) subtitrat si tradus in Romana

„Alien” ne-a spus celebru că în spațiu nimeni nu te poate auzi țipând. „I.S.S.”, care are loc în Stația Spațială Internațională SUA/Rusia, ne arată că ar putea fi mai înfricoșător să ne gândim dacă în spațiu cineva vă poate auzi șoapta.

10 fapte interesante despre oceanele Pământului
Este o plimbare eficientă, care rulează aproximativ 90 de minute, fiecare moment fiind folosit cât mai eficient posibil. Există aproximativ o jumătate de oră de amenajare, ca un turn Jenga, cu aproape fiecare linie de dialog un indicator al unui moment tensionat sau terifiant care urmează. Ultima oră se referă la un pericol groaznic și la schimbarea loialităților. Și apoi, ei bine, știm cu toții ce se întâmplă cu turnurile Jenga.

Chiar dacă știm exact ce face fiecare informație – sau lipsa de informații – pentru a pune presiune maximă asupra celor șase personaje, suntem atrași să vedem cum se va desfășura. Acest lucru se datorează în mare parte contribuțiilor unei distribuții excelente: Chris Messina, câștigătorul Oscarului Ariana DeBose și câștigătorul Tony John Gallagher, Jr. ca echipa americană, iar Masha Mashkova („For All Mankind”), Costa Ronin („Americanii”) și Pilou Asbæk („Game of Thrones”) ca echipa rusă. Beneficiază, de asemenea, de un design de producție superb al lui Geoff Wallace și de efecte speciale care sunt ceea ce anticipăm (echipajul fără greutate plutește prin stația spațială, așa cum știm din filme și din imagini din zborurile spațiale reale) și totuși reușește să ne surprindă. Când cineva sângerează într-un mediu fără greutate, iese în mici picături plutitoare. Și nu poți doar să arunci un pumn sau să împuști cu o armă într-un mediu fără greutate.

Ca „Alien”, „I.S.S.” creează tensiune imediată deoarece are loc într-un cadru restrâns, departe de pământ. Ne sunt prezentate personajele și stația spațială odată cu sosirea unui nou venit, un om de știință pe nume Kira (DeBose), care zboară către I.S.S. cu un ofițer de revenire pe nume Christian (Gallagher). Acest lucru ne oferă șansa să o vedem pe Kira întâlnindu-se pe ceilalți astronauți și să experimentăm imponderabilitate (unii oameni se leagă de pat pentru a dormi, alții plutesc). Șoarecii de laborator pe care i-a adus pentru experimentele ei suferă și ei de imponderabilitate, dându-ne primul indiciu de avertisment: „Le este frică că nu au de ce să se țină. Nu se termină bine”.

Există un alt indiciu al unei posibile probleme. „Zumzetul scăzut pe care îl auzi, acesta este sprijinul nostru pentru viață”, îi spune lui Kira comandantul american Gordon Barrett (Messina). „Când nu auzi acel zumzet, atunci începi să intri în panică.” Kira va asculta acea tăcere, la fel și noi.

Aceste scene introductive reflectă, de asemenea, o înțelegere a dinamicii locului de muncă, amplificată aici deoarece sunt una peste alta toată ziua, în fiecare zi. Vedem genialitatea superficială familiară și umorul ironic, dar și încurajarea evidentă pe care și le oferă unul altuia pentru că toți au nevoie de tot ce este mai bun unul de la celălalt pentru propria lor supraviețuire. Kira începe să-i cunoască pe ceilalți membri ai echipajului, având o legătură imediată cu singura altă femeie de la bord, Weronika (Mashkova), dar o experiență mai puțin colegială cu colegul ei de știință (Asbæk ca Alexy). În general, totuși, atmosfera este susținătoare și există un sentiment de lucru în echipă, unicul autentic transcendend diferitele lor diviziuni culturale, mai ales atunci când împărtășesc o privire asupra marelui marmură albastră care este planeta noastră, pașnic, unificat, ca și cum liniile de pe hărțile noastre nu există.

Și apoi, într-o scenă șocantă, echipajul vede ceea ce la început cred că este un vulcan care explodează pe pământ. Dar apoi o erupție urâtă, cu vezicule, acoperă părți uriașe ale planetei, iar acest tip de distrugere poate veni doar de la oameni. Barrett primește un mesaj criptic de a prelua controlul stației spațiale „prin orice mijloace necesare”, dar să nu spună nimănui, chiar și celorlalți americani. Probabil că rușii au primit același lucru de la guvernul lor.

Intensitatea tensiunii din „I.S.S.” provine mai puțin din problemele mecanice decât din a vedea cât de repede se evaporă atmosfera de geniu. Fiecare membru al echipajului trebuie să decidă dacă poate avea încredere în cineva, inclusiv în cuplul care împărtășește o poveste de dragoste care traversează divizia SUA/Rusia. Este clar că încrederea este mai importantă decât mașinile, dar ambii sunt expuși celui mai mare risc, deoarece stația spațială nu poate supraviețui fără sprijin de pe pământ în câteva ore și comunicațiile lor eșuează. Schimbarea loialităților și tehnologia eșuată fac ca tensiunea să crească și povestea să se miște atât de repede încât nu avem timp să ne gândim prea mult la asta, ceea ce probabil este la fel de bine.