Gustul merelor este roșu (2022) subtitrat si tradus in Romana

În „Gustul merelor este roșu”, regizorul sirian Ehab Tarabieh spune o poveste fermecată despre religie, război, familie și păcate neuitate ale unui trecut îndepărtat.

Fiind originar din Înălțimile Golan ocupate și oponent al regimului lui Bashar al-Assad, Tarabieh era dornic să facă un film despre ceea ce se întâmplă în Siria. Membru al comunității minoritare druze, Tarabieh a avut, de asemenea, perspective asupra unei religii care are ca pilon central credința în reîncarnare. Reunind aceste elemente, infuzate cu realism magic, el a creat o poveste despre familie, credință și absurditatea de a trăi sub ocupația israeliană lângă un război înfiorător chiar dincolo de graniță.

Fan al lui Guillermo del Toro, precum și al Studioului Ghibli, Tarabieh spune: „Este vorba de imaginație. Când pui imaginație în ceva, forțezi spectatorul să gândească.”

„Ceea ce s-a întâmplat în Siria este atât de absurd. Nimeni nu își poate imagina lucrurile pe care acest regim le-a făcut sirienilor. M-am gândit în sinea mea că trebuie să fac ceva absurd în film pentru public.”

„The Taste of Apples Is Red”, care apare în secțiunea Meet the Neighbours a Festivalului de Film de la Salonic și în competiția principală a Festivalului de Film de la Marrakech, îl urmărește pe șeik Kamel (Makram Khoury), un lider religios respectat din comunitatea druză, care se confruntă cu un decizie dificilă între familie și datorie când fratele său înstrăinat Mustafa, interpretat de regretatul Tarik Kopty, se întoarce pe Înălțimile Golan după aproape 50 de ani în exil. După ce a călătorit prin războiul civil în curs și a trecut în liniște granița puternic păzită din Siria, Mustafa apare la ușa lui Kamel rănit și singur. Șeicul nu vrea ca vestea nedorită despre întoarcerea fratelui său să ajungă în restul satului.

Ca membru nereligios al comunității druze, Tarabieh se gândise întotdeauna la misterele și la credințele de bază ale credinței. „Nucleul religiei este reîncarnarea. Druzii cred că numărul este menținut același tot timpul și astfel, atunci când mori, se naște altcineva și sufletul tău va merge într-un alt corp.”

„Cred că este un element uimitor să spui povești.”

După declanșarea războiului, Tarabieh, în calitate de sirian însuși, s-a simțit îndemnat să discute despre ceea ce se întâmplă de cealaltă parte a graniței. „Dar eu nu sunt acolo, așa că nu am dreptul, din punct de vedere etic, să spun ce se întâmplă acolo, deși știu ce se întâmplă. Așa că am început să mă gândesc cum să spun povestea într-un mod în care să pot da o privire despre cum văd lucrurile de acolo.”

S-a gândit mult la sirienii care sunt refugiați în propria lor țară, dar nu se pot întoarce acasă pe înălțimile ocupate Golan. El notează că israelienii au distrus în 1967 aproximativ 135 de sate din Înălțimile Golan. Au rămas patru sate druze.

Scurtmetrajul din 2012 al lui Tarabieh „The Forgotten”, care îl prezintă și pe Kopty, a acoperit un teren similar cu povestea sa despre un refugiat sirian care se întoarce pe Înălțimile Golan pentru a-și găsi casa.

„Am luat faptele pe care le cunosc și elementele religioase din comunitatea druză și le-am combinat.”

Având un om religios ca protagonist, filmul diferă de multe alte lucrări din Orientul Mijlociu care descriu adesea oamenii religioși ca „cei răi, cei primitivi” și nu oameni adevărați, spune Tarabieh. Remarcând că tatăl și bunicul său au fost „bărbați buni” care au fost religioși toată viața, Tarabieh spune că a ales să facă din protagonistul său un om de credință.

Realizarea filmului a fost însă o provocare majoră. „Gustul merelor este roșu” a durat 10 ani. Tarabieh a petrecut o mare parte din acest timp căutând finanțare. În calitate de cetățean al înălțimilor ocupate Golan, el nu poate accesa finanțare din țările arabe. „Ei nu știu dacă sunt arab, nu arab, sirian, nu sirian, israelian, nu israelian. Este politic. Înălțimile Golan sunt un caz foarte sensibil pentru ei.”

Ca cetățean sirian al unui teritoriu ocupat, Tarabieh are un document de călătorie israelian în loc de pașaport, complicându-i și mai mult existența.

Țările din Golf care oferă finanțare pentru filme rămân îndepărtate de regimul sirian și consideră Înălțimile Golan ca parte a Israelului, „dar nu este”, spune Tarabieh. Cu toate acestea, acele țări nu vor să finanțeze „filmele israeliene” de pe Înălțimile Golan.

În cele din urmă, a reușit să finanțeze filmul cu bani din Israel și Germania, producând Anemos Productions din Tel Aviv și Match Factory Productions din Köln.

Este filmul narativ de debut al lui Tarabieh și urmează documentarul din 2019 „Of Land and Bread”, produs de grupul israelian pentru drepturile omului B’Tselem, o organizație cu care lucrează.

În ciuda lucrărilor sale, Tarabieh spune că nu se consideră un realizator de film. „Încerc să fac lucruri la care mă gândesc și cred că mediul în care le pot face este cinematografia.”

Scopul său principal cu filmul este să spună publicului ce se întâmplă în țara natală. „Dacă tu, ca spectator, mergi și caută pe Google Înălțimile Golan, asta este suficient pentru mine, pentru ca tu să înveți despre acest loc uitat.”