Întâlnire cu Joe Black (1998) subtitrat si tradus in Romana

Un film foarte inegal. Când am pus caseta și am început să văd acest film (neștiind încă că durează aproape trei ore), am devenit foarte interesat de el și l-am urmărit cu mare plăcere. Adevărat, plăcerea a fost suficientă pentru aproximativ prima jumătate de oră. Apoi filmul a devenit plictisitor și plictisitor și plictisitor până a devenit atât de plictisitor încât l-am oprit. Apoi, însă, am încercat să-l urmăresc de câteva ori (din principiu), iar în vreo 3-4 zile l-am stăpânit în sfârșit.>

Martin Brest însuși a spus că a lucrat la acest film timp de 15 ani. Poate fi văzut. Probabil că prima parte a filmat când era încă tânăr și plictisitor, iar celelalte zece părți când era deja bătrân și plictisitor sentimental. Glumesc, desigur, pentru că reiese clar din partea actorilor că filmul a fost filmat într-o perioadă de timp mai mult sau mai puțin comprimată, iar munca la intriga filmului a durat 15 ani. Dar încă nu înțeleg de ce a durat 15 ani pentru a filma un film atât de plictisitor, care în niciun caz nu mă mulțumește cu gânduri uimitoare.

Intriga este cam așa. William Parrish (Anthony Hopkins) este un magnat al televiziunii care împlinește astăzi 65 de ani. Perrish are un tânăr asistent pe nume Drew (Jake Weber), în care William are încredere totală și care pregătește în prezent o afacere foarte mare pentru a fuziona Parrish Communications cu o altă companie mai mare.

Parrish are și două fiice. Numele celui mare este Alison (Marcia Gay Harden), iar William o tratează foarte rece, dar fiica cea mică pe nume Susan (Claire Forlani) o adoră pur și simplu.

Totul ar fi bine, dar din când în când o Voce începea să-i apară lui Perrish. Ce fel de voce este nu este foarte clar. La început, el repetă pur și simplu câteva cuvinte după William, dar începe treptat să se angajeze în unele conversații cu el. După ceva timp, Vocea se materializează și apare în fața lui Parrish în corpul unui tânăr (Brad Pitt), care a fost lovit de o mașină în acea dimineață. Desigur, în aceeași dimineață, Susan l-a întâlnit pe tipul ăsta la cantină.

Vocea se dovedește a fi nimeni alta decât Moartea, care a venit după magnat, dar vrea să studieze mai bine viața pământenilor, așa că vrea să rămână ceva timp în corpul acestui tip și îi cere lui William să devină ghidul ei pe această planetă. William, desigur, este de acord, îl instalează pe Death în casa lui și îl prezintă celor dragi sub numele de Joe Black.

Am vorbit despre ce a fost interesant în film. Dar atunci începe o melancolie verde, care durează două ore și jumătate. Desigur (pisica Bagel și cu mine nu ne-am îndoit nici măcar o secundă!) tânăra asistentă a lui Perrish s-a dovedit a fi un ticălos! Îl convinge pe șeful să vândă compania doar pentru a o dezmembra. Parrish simte asta în intestine, așa că refuză înțelegerea. Apoi asistentul îi convinge pe membrii consiliului să demisioneze șeful și o fac. Așa că la sfârșitul vieții, Parrish are o mulțime de necazuri. Totuși, este vina mea. N-avea niciun rost să angajezi ca asistent o față atât de urâtă. Era clar de la o milă depărtare că era un ticălos. Și nu avea rost să așteptăm 15 ani pentru a fi convins de asta.

Între timp, Death studiază viața pământenilor americani obișnuiți. Crezi că iese la tot felul de concerte, merge la Disneyland și Marele Canion? Nimic de genul asta! Ea călătorește cu Perrish la tot felul de ședințe de consiliu și se conectează cu fiica lui Susan, care o confundă pe Death cu același tip drăguț de la cafenea, fără să știe că a murit.

În general, cererile Morții sunt extrem de modeste. S-a îndrăgostit de unt de nuci și acum mănâncă tone din el și nimic altceva nu o interesează decât să comunice cu Susan. Mai mult, Death este atât de purtată încât vrea chiar să o ia pe Susan cu el (nimeni nu știe ce va face Death cu Susan ACOLO). Parrish, desigur, este foarte nemulțumit că Moartea o va lua cu el pe iubita lui fiică. Prin urmare, îi explică Morții că ea nu se potrivește fiicei sale. Și, în general, a visat la un alt ginere.

Bine, nu vă spun mai multe, altfel cineva ar dori să petreacă trei ore încercând să afle cum se termină acest film. Dar vă avertizez imediat - aprovizionați-vă cu ceva divertisment suplimentar și nu vă uitați la această imagine noaptea, pentru că atunci cu siguranță nu veți termina de vizionat-o, deoarece somnul vă va închide pleoapele. Dar ca să nu fii nervos, îți spun că totul va fi bine cu finalul. În același timp, valuri de sentimentalism și lacrimi vor depăși toate limitele imaginabile și de neconceput pe scara pisicii Bagel. Apropo, de acum înainte acesta este filmul lui preferat: Bagel nu a dormit atât de dulce în viața lui și nu a visat niciodată la un șoarece atât de gras în viața lui.

Deci, merită vizionat acest film? Știi, în principiu, merită. Dar doar pentru a urmări interpretarea a doi actori minunați - Anthony Hopkins și Brad Pitt. Ambele sunt atât de bune încât până și melodrama plină de lacrimi și destul de simplă pare ceva mai mult sau mai puțin demn. Ambii actori sunt grozavi, dar cel mai mult mi-a plăcut Brad Pitt, care are un rol foarte dificil - la urma urmei, Moartea este pentru prima dată în corpul unei persoane vii (conform intrigii), toate mișcările, senzațiile și așa mai departe sunt neobișnuite pentru ea, iar Pitt arată totul perfect.